Agentie Marketing Online Business Consulting Firma de Marketing Servicii Marketing

’Legea gravitației’ și alte legi economice ale piețelor de matching

Ce ar însemna ca de mâine să mă prezint la ședința de bord a unei mari companii din România și să le comunic unilateral că eu voi ocupa postul vacant de Director Executiv pentru că sunt dispus să primesc cel mai mic salariu? Cu siguranță aș oferi un exemplu concludent de comic de situație și poate aș primi câteva priviri de compătimire.

Piața recrutărilor de management de top nu este o piață în care prețul are un rol important cum este piața auto sau bursa de valori, unde dacă ai cel mai bun preț primești produsul. Spre deosebire de acestea două, este nevoie ca ambele părți să-și dorească să se efectueze tranzacția și identitatea participanților într-o tranzacție este cel mai important element. Profesorul Alvin E. Roth le numește matching markets și pentru contribuţiile sale în matching theory, o ramură diferită a ştiinţelor economice şi care este mai puţin cunoscută publicului larg, a primit premiul Nobel pentru economie.

’’Alvin Roth este un economist atipic şi o persoană extraordinară. Poate mai puţin cunoscut despre Al este faptul că nu a obţinut o diplomă de absolvire a liceului. În loc de liceu, a preferat să urmeze cursurile oferite de Columbia University şi apoi şi-a obţinut doctoratul în cercetări operaţionale de la Stanford University la… doar 23 de ani. Al a fost un pionier în ceea ce priveşte economia experimentală şi contribuţiile sale au ajutat la stabilirea şi recunoaşterea acestui domeniu, şi probabil că ar fi putut primi un premiu Nobel (și) pentru aceste contribuţii.’’ declara într-un interviu unul dintre colaboratorii săi, profesorul Alexandru Nichifor.

Cine, ce primește și de ce? (Who gets What and Why) de prof. Alvin E. Roth dezbate factorii care influențează această piață de matching (algoritmi de potrivire) precum sunt: ușurința de folosire, siguranța lor, mărimea optimă și congestionarea. Sunt doar o parte dintre factori explicați prin exemple concrete și empirice de piețe care au fost observate dar și ajutate să depășească anumite probleme sistemice. Vom citi despre piața atât de complexă și îngrădită cultural și etic a transplantului de rinichi. Despre piețele de înscriere la instituțiile de învățământ din New York și Boston dar și despre piețele de recrutare de absolvenți de drept și particularitățile lor.
Însă dincolo de particularitățile acestor piețe de matching, factorii evidențiați de prof. Roth pot contribui la înțelegerea sau dezvoltarea unor noi piețe online de succes. Despre piețele online precum Airbnb sau Uber vorbește și în carte dar ele sunt doar avangarda celor care, în acest moment, sunt deja dezvoltate sau gândite.

Cine, ce primește și de ce? este un titlu obligatoriu pentru orice manager, specialist în marketing sau antreprenor care trebuie să înțeleagă ‘legea gravitației’ sau fundamentele acestor piețe și alte legi economice înainte să facă saltul întreprinzător.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *