Daniel A. Bujorean

AGERPRES: Daniel Bujorean a declarat că balul de anul trecut a strâns peste 130.000 de euro

Daniel Bujorean, care se ocupă de evenimentele de strângere de fonduri pentru Hospice, a declarat pentru AGERPRES că balul de anul trecut a strâns peste 130.000 de euro.

Conform Agerpres, a avut loc, sâmbătă la Biblioteca Naţională a României din Capitală, un bal de caritate pentru pacienţi cu boli incurabile, la care s-a licitat printre altele pentru obiecte de colecţie din fotbal şi o întâlnire la ceai cu un lord britanic.

“Prinţesa Marina Sturdza, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, şi Mihaela Geoană s-au numărat printre participanţii la cea de-a 13-a ediţie a Balului Edelweiss, susţinut în scopul strângerii de fonduri pentru Hospice Casa Speranţei, organizaţie non-guvernamentală ce se ocupă cu tratamentul paliativ pentru bolnavii incurabili în stadii avansate.”

Balul Edelweiss a avut, potrivit tradiţiei, o temă. De data aceasta, invitaţii au intrat în lumea basmului, deoarece tematica evenimentului de anul acesta a fost “fairy tale”. Dacă unele dintre doamne s-au costumat în prinţese, ambasadorul Marii Britanii a purtat un kilt.

Știre publicată inițial de Agerpres

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *